În 1611, astronomul german Kepler a luat ca obiectiv și ocular două bucăți de lentilă lenticulară, mărirea este evident îmbunătățită, mai târziu oamenii au considerat acest sistem optic drept telescopul Kepler.

În 1757, Du Grand, prin studierea refracției și dispersiei sticlei și apei, a stabilit fundamentul teoretic al lentilei acromatice și a folosit coroana și ochelarii de silex pentru a produce lentile acromatice. De atunci, telescopul refractor acromatic a înlocuit complet corpul lung al telescopului cu oglindă.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, împreună cu tehnologia de fabricație îmbunătățită, este posibilă realizarea unui calib mai mare al telescopului refractor, apoi există o fabricare a telescopului refractor cu diametru mare. Unul dintre cele mai reprezentative a fost telescopul Ekes cu diametrul de 102 cm în 1897 și telescopul Rick cu diametrul de 91 cm în 1886.

Telescopul refractor are avantajele distanței focale, scara plăcii este mare, îndoirea tubului este insensibilă, cea mai potrivită pentru lucrările de măsurare astronomică. Dar are întotdeauna o culoare reziduală, în același timp la ultraviolete, absorbția radiațiilor infraroșii este foarte puternică. În timp ce uriașul sistem de turnare a sticlei optice este dificil, la telescopul refractor Yerkes, construit în 1897, dezvoltarea a atins punctul culminant, deoarece această sută de ani nu a apărut un telescop refractiv mai mare.